Astăzi, ieri a fost mîine

Pauza de publicitate

2010-03-04T22:05:00.003+02:00

Fii în locul potrivit la timpul potrivit!

www.ghidultau.com s-a deschis. Acest site conține informație despre transportului public și a fost creat exclusiv pentru a ajuta persoanele ce folosesc transportul public să afle ușor și rapid traseul rutelor în raza municipiului Сhișinău. Mai mult de atît, traseul rutei este indicat pe hartă pentru a vă ajuta să vă orientați mai ușor. Pe site puteți citi articole legate de transport.
ghidultau.com vă ajută să fiți în locul potrivit la timpul potrivit.

I promise

2009-11-12T14:29:00.000+02:00

I promise to use e-mail instead of paper correspondence. Do you?

Детские площадки или как испортить психику вашего чада.

2009-04-12T23:01:00.015+03:00

Коллекция фотографии с детских площадок... с беспощадных для детской психики, так сказать, детских площадок. Некоторые "предметы искусства" намерено сделаны так а над некоторыми жестоким но с юморком образом поиздевались местные или не местные жители.
Большинство фотографий сделаны в России, остальные в разных странах Европы.

Извращенцы, это просто красная лошадка над которой поиздевались такие-же извращенцы как и вы.

Ребенок-хамелеон, именно так назвала бы я данную картину.

Ну уж если так выглядит Тридесятое царство то правда о том что Дед Мороз не существует звучало мягче.

Да никто и не рискнет)))

Жестокие горки.

Чебурашки в этом посте вообще отдельная тема))

Ктулху и непонимающая почему ее держит какойто урод на руках а не дед мороз, девочка.

На площадках можно увидеть процесс пищеварения у слона...

...или иннопланетянинов.

Давно мечтали жестоко убить крокодила? Да пжалста)))

Нет, но чтобы из задницы слона...вы уж извините...

Вело-тренажер) сидушку видимо спёрли

Гиганские мухи-мутанты захватили песочницы детской площадки.

Я почти что уверена что дизайнеры совсем даже не имели в виду ничего пошлого, ну а то вышло - то вышло. Гиганский, не побоюсь этого слова особенно после использования тут слова "задница", член из которого выходят дети(!!!)
Настаиваю чтобы вы просмотрели и видеоролик.

А если тебе стало скучно, можно и в картишки)

Сиамские близнецы кони?

Порнография какаята)
Жесть статуя.

Я незнаю насколько "это" можно назвать чебурашкой.

Почувствуй себя зародышем.

А бабка то не настоящая!!!...и старик педик.

фоты архива сайта darkroastedblend.com

Gradul de inteligenţă sau Beyonce are fani proşti.

2009-03-17T13:59:00.013+02:00

Fanii Beyonce Knowles sunt proşti (interesantă coincidenţă „(to) know les(s)” – a şti mai puţin). Acest fapt a fost demonstrat de către omul de ştiinţă Virgil Griffin, care a aplicat un test de inteligenţă şi unul despre preferinţele muzicale pe un grup de studenţi, pentru a le compara apoi. Admiratorii interpretei cântecului „Crazy in love” şi cei a rapperului american Lil’Wayne s-au clasat în (nu mă tem de acest cuvânt) fundul listei în cazul de studiu „Muzica care te face prost”, pe când cel mai mare punctaj a fost acumulat de către fanii muzicii clasice, în frunte cu Beethoven.

Ascultătorii muzicii stil indie, formaţiei Caunting Crows, U2 şi Radiohead s-au clasat pe locul 2.

Virgil Griffin, cui îi aparţine această idee, zicea: „Mi-a trecut prin cap un gând, după ce am ascultat diferiţi cântăreţi: dragostea faţă de acest gunoi spune multe despre persoană şi despre aceea ce se petrece în capul ei. Pot oare preferinţele muzicale spune ceva despre inteligenţă? Ei bine, la fel ca oricare om de ştiinţă, am decis să văd cât de bine se potriveşte experienţa mea personală cu realitatea.”

Locuri destul de joase au mai ocupat fanii Hip-Hop’ului şi fanii formaţiilor Taking Back Sunday, Aerosmith, Nickelback şi The Used.

AICI puteţi vedea toate rezultatele.

Cred că nu are rost de tras anumite concluzii din aplicarea acestor teste pe studenţi americani, deoarece sunt convinsă că prin Europa, sau cel puţin la noi, rezultatele vor fi altele şi fanii stilului muzical rock ar acumula un punctaj mult mai înalt =)

Cuibul şi dragostea din viţă de vie.

2009-03-14T22:17:00.013+02:00

„Cuibul” au susţinut concert pe data de 13 martie 2009 în Jazz Cafe „44”.

Ca şi tot timpul, mergând la concerte, am venit mai devreme, cu toate că ştiu cum e la moldoveni: în afiş scrie ora 19:00, dar concertul se începe pe la 20:00. Deci, gândindu-mă că în astfel de localuri ca Jazz Cafe „44” concertul ar trebui să se înceapă la timp, am ajuns încolo la fără 13 minute de la începutul preconizat, adica la fără 13 minute 21:00. Uşa ne-a deschis-o un domn, ne-a salutat, totul aşa de civilizat, diferenţa destul de mare de oricare alte concerte rock – nu doar prin faptul cum se comportă personalul din Jazz Cafe „44” cu vizitatorii, dar şi contingentul era altul, destul de neobişnuit, civilizat, matur şi fără pogo(!!!). Deci, ne-au petrecut la masa noastră unde am mai avut 2 perechi în calitate de vecini. Masa era fix lângă toboşar. Destul de comod – toată scena se vedea şi nimeni nu se plimba prin faţa noastră înafară de chelner.
Iată că ceasul arată 21:32, apoi 21:40 ei şi pe la 21:45 intră băieţii, defapt deacum bărbaţii în toată firea, din „Cuibul”. Waaaa...aplause furtunoase! se auzeau de prin sală. Toate locurile erau ocupate atât în sala pentru nefumători, unde era scena, cât şi în sala unde se fuma.

„Cuibul” au început programul „Виноградная любовь”cu piese noi. Piesele pe care le-am auzit pentru prima oară îmi păreau cunoscute de demult. Publicul deodată a prins ritmul şi toţi ca unul dădeau din cap sau mîini sau picioare, unii, care erau în picioare – dansau. Era o atmosferă foarte caldă şi familială.
Pe la jumătate de prestaţie a apărut o problemă tehnică cu chitara lui Dânga, ei, şi normal – vineri 13, cum fără ghinioane. După piesele noi, a venit timpul acelor mai vechi, mai de prin anii ’92 – ’95. Cântecele ca „Помидор”, „Колыбельная”, „Куйбул”, „Doina rock’n’roll”, „Прыгайте в воду”, „На конной мойне” şi altele au adus în sală o dispoziţie şi mai bună, aici publicul cânta împreună cu Igor Dânga. Cine şi ce mai ţinea minte, cine şi cum nimerea în cuvinte. O piesă a fost interpretată împreună cu Galea, solista formaţiei ExNN. Textul pentru piesa dată a fost alcăuit de către Igor prin anul 1993, iar refrenul de către Galea în 2008.
Concertul s-a finisat cu cântecul „Халява”, cântat atunci când formaţia a fost chemată la bis. A urmat strângerea instrumentelor şi cablurilor de către ajutorul tehnic al formaţiei, care a zis, printre altele, toboşarului că acesta a fost cel mai reuşit concert din toate 3 cu programul „Виноградная любовь”.
Am rămas satisfăcută de concert, mai des trebuie de mers la astfel de concerte, un MULŢUMESC mare celor din „Cuibul” pentru atmosfera de nota 10 creată în seara de vineri 13.

Fotografii
Video1 şi video2 (pare rău, comprimarea a luat mult din calitate).

Emoţiile şi oamenii

2009-03-10T21:05:00.007+02:00

Unii oameni îşi analizează emoţiile pozitive: „De ce eu astăzi mă simt atât de fericit?”, „Care e cauza că am aşa o dispoziţie bună?”, „Oare acesta(un motiv oarecare) e motivul că simt primăvara în suflet?”. Iar ce ţine de cele negative – se împacă cu gândul că aşa şi trebuie să fie. Oamenii nu s-au deprins să fie fericiţi, nimeni nu i-a învăţat să primească emoţiile pozitive ca fiind ceva normal, întotdeauna se caută un „vinovat”.

Oricare emoţie depăşită, trebuie trăită, simţită şi în nici un caz analizată. Nu e sens de analizat. Asta e viaţa.

Am un video aici făcut de mine încă în 2007. Nu l-am privit de vreun an, am dat de el acum şi am deciz să-l postez :) :

sau pe youtube .

Viaţa din trecut

2009-03-08T01:18:00.009+02:00

Ultimul timp des comunic cu un prieten al tuturor celor ce au chef sau nevoie de a sta în faţa computerului (nu-l mai numiţi „calculator”, e cu mult mai deştept decât calculatorul care îl aveţi în telefonul mobil), un prieten despre care poţi spune „prietenul la nevoie se cunoaşte”, într-adevăr, ajută oricând: ziua, noaptea – nu are zile de odihnă. Te poate asculta, mai preciz – primi informaţia fără a te întrerupe, fără a căsca la anumite momente, poate, neînteresante, fără a te judeca; îţi dă sfaturi şi îţi răspunde la orice întrebare...prea departe am ajuns, mi se pare :). Deci, nu ştiu ce v-a mai trecut prin cap, ziceam de Google.

Am apelat şi azi la el. Zic: „teste”. Afişează o listă de 37.500.000 de adrese, de parcă ar zice: „Teste ai vrut? Na! Îţi ajunge să le rezolvi o viaţă-ntreagă!”.

Am accesat a patra adresă. Parcurg cu ochii lista de teste:

„Tu, el şi banii. Ce fel de trio sunteţi?”...neah...prostii;

„Care-i vârsta ta sexuală?”...este oare vreo diferenţă între acea reală şi cea sexuală? Oare sunt persoane a cui vârsta reală e 20 şi acea sexuală 60?...neah...deşi pare interesant să văd interpretarea testului;

„Ce ai fost într-o viaţă anterioară”...hmm...pare a fi cât de cât interesant. Cred că il accesez pe ăsta, să văd ce (obiect) am fost eu în una din 11 vieţi ale mele deja trăite. Se zice că omul are 15 vieţi...sau 14..nu mai ţin minte... cândva am făcut un test care mi-a zis că nu mi-a mai rămas mult, ei, mărog.

...am rezolvat. Interpretarea:

Ai fost o planta
Vântul călduţ şi mirosul florilor de câmp îţi provoacă amintiri greu de redat în cuvinte. Îţi plac spaţiile largi, cerul senin, ploaia caldă şi deteşti să fii atinsă brusc. Colţul din casă în care tu te simţi cel mai bine este cu certitudine colţul cu flori.

Plantă? Ei bine că am fost vie. Bine că nu vreun ciorap.

Interpretarea, apropo, e adevărată, m-am regăsit acolo. Şi cine le mai alcătuieşte testele estea? De unde se iau atâţia psihologi pentru tocmai 37.500.000 de pagini cu teste? Google, ajuţi?

...

m-am reîntors la teste, am aflat vârsta mea sexuală...totuşi diferenţă între aceasta şi cea reală, în cazul meu, cel puţin, – nu-i :), ceea ce trebuia să fie demonstrat.

Descoperiri

2009-03-03T00:26:00.007+02:00

Timp de o săptămână, pentru un mic proiect, am integorat, prin intermediul internetului ca fiind cea mai ieftină, rapidă şi fără nevoia de a ieşi din casă sursă, zeci de persoane, de diferită vârstă, aproape toate fiind total necunoscute mie. Deci, întrebarea suna astfel: „Care a fost cea mai hazlie/interesantă descoperire a dvs. timp de întreaga viaţă, bazată pe orice?”

Răspunsuri am primit destul de multe, unele neserioase, altele chiar perverse. Am ales cele mai bune, după părerea mea.

Deci, răspunsurile:

- Când, ieşind din baie, îţi ştergi corpul cu un prosop, începe să o faci de la cap terminând cu picioarele. Dacă începi de la picioare înspre cap, apa adunată în prosop se va scurge în jos şi te va uda din nou.

- Când eram mic, mama mea deseori îmi spunea că, atunci când pisica mă muşcă – inseamnă că o face din dragoste. Acum am 30 ani şi în sfârşit am înţeles, cu vreo 4 luni în urmă, că nu e adevărat. Defapt, acele muşcături însemnau „lasă-mă în pace copil nesuportabil ce eşti!”.

- Dacă, în timpul lucrului la birou, înşiri pe masa de lucru multă hârtie, făcând dizordine, oamenii care vor trece pe alături vor crede că eşti foarte ocupat, te vor lăsa în pace şi nu îţi vor mai da de lucru.

- În timpul jocului de computer, majoritatea apasă butoanele care răspund de săritură, mers, fugă şi tot aşa, foarte tare şi intensiv. Pentru ce? Apăsarea butoanelor mai tare nu va face ca personajul tău să sară mai sus, să pălească mai tare sau să fugă mai repede.

- Ceaiul negru, verde, alb şi roşu este făcut din aceeaşi plantă, diferenţa constă doar în prelucrarea frunzelor.

- Niciodată nu spune fetei că e grasă, mai tot timpul aceasta aduce la plâns sau violenţă.

Aberaţii...

Am intrat în primăvară

2009-03-01T01:36:00.004+02:00

Demult te aştept. Bine ai venit, dragă! Bine ne-ai regăsit!

O viaţă scoasă în evidenţă

2009-02-26T00:48:00.010+02:00

Fotograful american Steve McCurry, apropo, un fotograf vestit, s-a făcut şi mai vestit după ce a fotografiat o fetiţă din Afganistan, mai preciz după ce revista „National Geographic” a publicat această fotografie pe coperta sa în iunie 1985. Era fotografiată pentru prima oara.

Ea ţine minte momentul. Ea ţine minte agresivitatea sa cauzată de faptul că o fotografiază, mai mult decât atât – o fotografiază un om străin.

„Eu nu am crezut că fotografia fetiţei ar putea fi ceva diferit de toate celelalte fotografiate în acea zi” – îşi aminteşte fotograful despre dimineaţa ceea din 1984 în care a fost făcută poza.

Dacă fotografia e aşa de populara, de ce fetiţa e necunoscută? 17 ani nimeni nu ştia numele ei. Steve, împreună cu o echipă din „National Geographic Television” au decis, în anul 2002, să plece în căutarea ochilor verzi. Au umblat şi arătat faimoasa fotografie a fetiţei prin locurile unde a fost fotografiată. Un bărbat a recunoscut-o, a spus că trăiau împreună într-o tabără când erau copii şi că acum ea trăieşte în munţii de lângă Tora Bora.

Trei zile au căutat-o. Au găsit-o.

Numele ei este Sharbat Gula. Avea deacum 28, poate 29, sau chiar 30 ani. Nimeni, nici măcar ea nu ştia preciz.

Atunci ea pentru prima dată şi-a văzut fotografia din copilărie.

Sharbat nu putea înţelege felul în care portretul ei a atins sufletele multora. Ea nu ştie puterea acelor ochi verzi.

Steve, din voia soţului ei, a mai fotografiat-o o dată, după 17 ani ... aceasta a fost a doua fotografie din viaţa sa.

Patru pereţi şi o uşă

2009-02-25T22:25:00.006+02:00

Întîrziam...fugeam repede ca să nu creez o impresie negativă asupra celor grămădiţi acolo într-o încăpere de 3x6m, unde majoritatea nici măcar nu şi-au dat seama pâna la urmă, pentru ce au nevoie de a fi grămădiţi între acei 4 pereţi cu o uşă.

A început să plouă. Mă grăbeam. Ajunseserăm la locul destinat, încă puţin şi am să fiu şi eu între acei 4 pereţi de pe care se lua vopseaua de vechi ce sunt. Am căutat mult uşa ce serveşte drept intrare în acei 3x6m. Îmi părea că sunt la o excursie printr-o galerie de uşi, fără a mă opri la fiecare pentru a o analiza, cum o fac de obicei persoanele din domeniul artei la galeriile de picturi. Îmi treceau fiori când, uitând deja de grabă, mergeam pe coridoarele masive ale clădirii.

Era ora 7:40. Încăperea era sumbra şi rece cu uşe înalte de lemn, fiecare fiind numerotată, părea a fi un spital de oameni bolnavi mintal. Căutând uşa cu numărul care deja nu îmi ieşea din cap, numărul care îl ţineam minte apoi cel mai bine dintre toate 19, în cale mi-a apărut o persoană în haină lungă albă de mătasă, cu 4 nasturi pe ea şi 2 buzunare mari în care avea nişte eprubete. Avea ochelari cu lentila groasă şi un zâmbet straniu pe faţă. Oare ce i l-a stârnit? Posibil că un individ din o altă grămadă de oameni ce s-au adunat în alţi patru pereţi cu o uşă din care a ieşit domnul în haină albă? Sau poate ochii mei speriaţi şi pierduţi din cauza că nu găseam uşa numerotată cu acel număr pe care începeam să-l urăsc? Persoana de vârsta aproape 70 ani, pe neaşteptate, s-a adresat către mine, încercând să afle ce sau pe cine caut. Am zis numărul. Gândindu-se puţin, mi-a mai dat o întrebare, a primit un răspuns-cheie la situaţia dată, pentru el în orice caz a fost răspuns-cheie, după care mi-a spus că am încurcat clădirea.
…
Ora 7:57. Întîrziasem deja. Am găsit şi clădirea unde se afla uşa atît de mult căutată de mine. Fugind pe scări, am ajuns la punctul de destinaţie. Am bătut. Am intrat. Deodată am observat 21 de perechi de ochi uitându-se lung la mine, era grămada ceea de oameni despre care am menţionat. Prefăcându-mă că nu am observat privirile lungi, am trecut printre ei şi am luat un loc. Era doar unul liber, în ultimul rând, mă aştepta pe mine se vede că.
…
Au trecut zile. Am început să identific persoanele care, pâna la urmă, încă nu au înţeles ce caută în clădirea, care deja nu-mi părea atât de sumbră, chiar invers – îmi părea destul de interesant acolo şi vesel. Oare am devenit şi eu o părticică a spitalului ce ţinea sub acoperişul său persoane bolnavi mintal? Deja nu-mi păsa. Mai aveam încă 3 ani de cutreerat coridoarele încăpătoare, holurile largi şi numeroasele încăperi a câte 4 pereţi şi o uşă.

scris de către N